Legi mai bune pentru români

Legi mai bune pentru români

Pentru că sunt specialist în drept, misiunea mea va fi în Comisia Juridică a Senatului, unde voi transpune în texte de lege toate proiectele și inițiativele enunțate în campanie de candidații PNL pentru județul Iași. Legile se fac de către specialiști în tehnică legislativă, cunoscători ai procedurilor parlamentare și care au prestanța și vocea profesionistă de a le susține pentru comunitatea proprie

Inițiativele mele legislative vizează:

  1. Măsuri legislative de simplificare și operaționalizare urgentă a Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) pentru a recupera prejudiciile produse Statului Românde către cei condamnați pentru acte de corupție astfel încât cetățenii români să nu mai suporte aceste prejudicii din buzunarul propriu. Sistemul judiciar din România a dovedit că este eficient în sancționarea faptelor de corupție și pedepsirea celor vinovați. Dar societatea are nevoie să și recupereze banii furați sau care au fost rezultatul infracțiunilor de corupție.
  2. Măsuri de simplificare legislativă prin concentrarea armonioasă în CODURI (CODEX-uri) a sutelor de acte normative cu aplicabilitate în domeniul economic,pe sectoare de activitate.
  3. Inițiativă legislativă pentru creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor prin crearea la nivelul autorităților locale din Municipii și orașe mari a unor MALL-uri ale cetățenilorcare să le permită accesul într-o singură locație, la toate serviciile oferite de primărie, autorități și instituții locale descentralizate, furnizori de servicii și utilități locale.

proiecte-1

placeholder

PNL a atacat la Curtea Constituțională a României legea pentru modificarea și completarea legii de funcționare a SRR și SRTV

Partidul Național Liberal a formulat oficial o sesizare de neconstituționalitate la Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, act normativ adoptat de Senat la sfârșitul lunii iunie. Pentru o serie întreagă de argumente constituționale ...

unnamed

COMUNICAT DE PRESĂ: De Ziua Națională a Statului Israel, Senatoarea liberală Iulia SCÂNTEI solicită Consiliului Județean Iași adoptarea proiectului de hotărâre privind realizarea Memorialului Pogromului de la Iași

A trecut o lună de când grupul de consilieri județeni ai PNL Iași a depus la secretariatul Consiliului Județean Iași, un proiect de hotărâre care are ca obiect realizarea Memorialului Pogromului de la Iași în curtea clădirii monument-istoric de pe Strada Vasile Alecsandri (curtea fostei Chesturi a Poliției în perioada celui de-al doilea Război Mondial). Proiectul nu a fost ...

art2

Ceea ce se întâmplă în România în aceste momente este un abuz de putere din partea PSD

Fie că e vorba de demersul dlui. Victor Ciorbea de a sesiza CCR cu privire la neconstituţionalitatea articolului de lege care interzice în prezent persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului, fie că e vorba de recentele proiecte ale Ministerului Justiţiei privind Ordonanţele de urgenţă care privesc graţierea colectivă şi modificarea Codului penal şi ...