Întrevedere cu E.S. dna Khadija Bukar Abba Ibrahim, ministru de stat pentru afaceri externe al Republicii Federale Nigeria

Comunicat de presă

București, 14 iulie 2017

Vicepreședintele Senatului, dna Laura-Iuliana Scântei, a avut o întrevedere, joi, 13 iulie 2017, cu E.S. dna Khadija Bukar Abba Ibrahim, ministru de stat în Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Nigeria, în cadrul vizitei pe care demnitarul nigerian o întreprinde în România.
Discuţiile au evidenţiat interesul reciproc pentru intensificarea dialogului politic, inclusiv în plan parlamentar, în vederea dezvoltării cooperării bilaterale în domenii de interes comun, precum: educaţie, agricultură și securitate.
Cei doi înalți oficiali au exprimat preocuparea pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea creşterii volumului şi diversificării conţinutului schimburilor comerciale între România şi Republica Federală Nigeria, având în vedere potenţialul încă neexplorat în acest domeniu al celor două ţări. A fost evidențiat rolul și contribuția pe care o pot avea comunitățile de oameni de afaceri asociați în sistemul Camerelor de comerț și industrie din România și Nigeria, precum și importanța re-activării Camerelor bilaterale de comerț existente în ambele țări.
O temă importantă de discuţie a fost cooperarea în domeniul educaţiei, având în vedere și numărul în creştere al tinerilor nigerieni înscrişi la diverse programe din cadrul învăţământului superior din România. Vicepreședintele Senatului a subliniat în acest context importanța politicilor orientate în sprijinul școlarizării fetelor și tinerelor femei ca mijloc al reducerii deficitului de participare în consolidarea democrației. A menționat utilitatea deosebită pe care politicile de incluziune a femeilor pe poziții eligibile în procesul electoral o au în asigurarea coeziunii sociale și promovarea reconcilierii.
Din delegaţia Republicii Federale Nigeria au mai făcut parte și dl Bukar Abba Ibrahim, senator și dl Alex Enan Kefas, însărcinat cu afaceri a.i. în România.

Sursă: senat.ro

DSC_5164_resize

DSC_5281_resize

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>