Comunicat de presă: Senatoarea Iulia Scântei a organizat prima vizită a unei delegații culturale chineze la Iași

18216553_1946641875565825_6427315122125511527_o

În zilele de 5 și 6 mai a avut loc, la Iași, o vizită a unei delegații culturale chineze, organizată de senatoarea Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului. Din delegație au făcut parte domnul Jin HONGYUE, noul Director al Centrului Cultural Chinez care se va deschide în această toamnă la Bucureşti şi domnul Yan JIANWU, Consilierul Cultural al Ambasadei Republicii Populare Chineze.

„Am început programul parlamentar de diplomaţie culturală, economică şi politică pentru Iaşi, așa cum am promis la începutul mandatului meu. Relaţiile diplomatice bilaterale româno-chineze de o lungă şi frumoasă tradiţie, trebuie extinse şi la nivel regional” a spus senatoarea Iulia Scântei.
Delegația chineză a avut întâlniri la Universitatea „Al.I.Cuza” cu doamna prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, prorector al universitatii şi cu domnul conf. univ. dr. Ioan LIHACIU, decan al Facultatii de Litere, la Primăria Municipiului Iași, cu domnul primar Mihai CHIRICA, la Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, cu domnul Daniel BUSUIOC, Director adjunct artistic și la Complexul Muzeal Național Moldova – Palatul Culturii, cu doamna director Lăcrămioara Stratulat.
Cultura şi civilizaţia celor două ţări, precum şi studiul limbilor româna şi chineza, parteneriate cu universităţi din China pentru programe educationale și schimburi de studenţi, au fost subiectele de interes abordate în cadrul intâlnirilor pe care le-a avut delegaţia la Universitate.
Directorul Centrului Cultural Chinez a exprimat în cadrul discutiilor cu edilul Iașului și în întâlnirea cu conducerea Palatului Culturii, susținerea părții chineze pentru organizarea unor spectacole la Iași cu trupe de artiști chinezi, extinderea activităților culturale cu orașul Xi’an, fosta capitală istorică a Chinei, oraș înfrățit cu Iași și realizarea unor expoziții cu obiecte românești apartinând civilizației Cucuteni și cu cele chinezești aparținând culturii Yang Shao din provincia Henan. De asemenea, poeți și scritori chinezi renumiți, precum Mo Yan, laureat al premiului Nobel pentru Literaturã în anul 2012, vor fi invitați să participe la edițiile viitoare ale Festivalului internațional de Literatură și Traducere.

„În perioada următoare, voi organiza la Iași, în municipiu, dar și în județ, și alte vizite pentru delegații similare apartinând altor state interesate să dezvolte relații culturale, dar și economice cu orașul nostru. Așa cum se întâmplă de multe ori, relațiile culturale preced pe cele economice și mă bucur că am găsit o deschidere foarte mare din partea autoritatilor locale și a principalelor instituții culturale și educaționale din Iași. Am încredere că în acest an și în cel care va urma, vom vedea la Iași primele proiecte culturale concrete realizate, astfel cum au fost ele enunțate în cadrul acestei vizite culturale a delegației chineze” a mai spus senatoarea Iulia Scântei.

 

18279050_1946640525565960_6264474106915922511_o

WhatsApp Image 2017-05-07 at 14.30.25WhatsApp Image 2017-05-07 at 14.30.27

WhatsApp Image 2017-05-07 at WhatsApp Image 2017-05-07 at 14.30.32 WhatsApp Image 2017-05-07 at 14.30.28

WhatsApp Image 2017-05-07 at 14.30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>